Perfectionismul este un concept pe care il folosim foarte mult in psihologie. Devine convingerea pe care o au multi oameni ca se poate si, de asemenea, trebuie sa atinga perfectiunea. Adica extrema muncii bune, fara erori si fara greseli. Pentru ca rezultatul obtinut sa multumeasca pe toata lumea.
Dar este posibil acest lucru? Evident, raspunsul este nu. Perfectionismul este o atitudine nerealista si poate duce la cea mai letala suferinta. Desi… pe de alta parte, este totusi adevarat ca atitudinea perfectionista are o latura pozitiva : artistii care isi continua munca pana ajung in cap panza pe care si-au imaginat-o sau chirurgul care nu inchide interventia pana nu este. suta la suta convins ca ai terminat de indepartat complet tumora.
Aceasta atitudine este benefica, dar trebuie sa fie clar ca acesti oameni, desi sunt perfectionisti cu ei insisi, nu cred in perfectionismul absolut. Ei isi asuma riscuri si se straduiesc, dorind sa faca tot posibilul, dar stiind ca vor trebui sa permita eroarea pe care o vor avea toate actiunile si rezultatele lor.
Aceasta este marea diferenta cu perfectionismul paralizant, cel care genereaza ca persoana, de teama sa nu esueze, se indoieste constant, repeta lucrurile de o mie si una de ori si ajunge in cele din urma sa renunte si sa abandoneze proiectul. Sunt oameni care joaca totul sau nimic.
Acesti oameni cad in obsesia de a evita negativul, eroarea, ceea ce nu tolereaza sa se intample si asta ajunge sa-i paralizeze pana la limita aproape toata viata. Vorbim, in acest sens, de una dintre cele mai frecvente iesiri ale acestui tip de perfectionism, tulburarea obsesiv-compulsiva.
Tulburarea obsesiv-compulsiva si DSM-V
Cea mai recenta actualizare a Manualului de diagnostic si statistica al tulburarilor mintale, DSM-V defineste TOC dupa cum urmeaza.
Este un model general de preocupare pentru ordine, perfectionism si control mental si interpersonal. Se manifesta in detrimentul flexibilitatii, spontaneitatii si eficientei. Incepe devreme la varsta adulta si apare intr-o varietate de contexte, dupa cum indica patru (sau mai multe) dintre urmatoarele elemente:
- Preocuparea cu privire la detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe. Pana la pierderea din vedere obiectivul principal al activitatii.
- Perfectionism care interfereaza cu indeplinirea sarcinilor (de exemplu, incapacitatea de a finaliza un proiect deoarece nu isi satisface propriile cerinte).
- Dedicare excesiva pentru munca si productivitate, cu excluderea activitatilor de agrement si a prieteniilor.
- Incapatanare excesiva, scrupulozitate si inflexibilitate in chestiuni de morala, etica sau valori.
- Incapacitatea de a arunca articolele uzate sau inutile, chiar si atunci cand nu au valoare sentimentala.
- Esti reticent in a delega sarcini sau locuri de munca altora, cu exceptia cazului in care acestia se supun exact felului tau de a face lucrurile.
- Stilul zgarcit in cheltuielile pentru sine si pentru altii. Banii sunt adesea acumulati prin ganduri despre catastrofe viitoare.
- Semne de rigiditate si obstinatie.
Tulburare obsesiva si perfectionism
Asocierea este clara: oamenii obsesivi se caracterizeaza prin faptul ca au avut o educatie solicitanta in ceea ce priveste realizarile . Este adevarat ca cultura in care traim deja ne incurajeaza si ne preseaza sa fim mereu mai buni decat suntem. In plus, este foarte dur in sentintele de rascumparare pe care le impune esecului. Frica de necunoscut, de a gresi, de a lua o decizie nefericita etc., ne este transferata din copilarie.
Acest lucru face ca persoana sa devina obsedata de perfectiune si sa dobandeasca obiceiul de a evita tot ceea ce ea considera riscant sau potential daunator. Frica de esec este atat de mare incat acestia inceteaza sa faca lucruri sau abandoneaza obiective si proiecte importante pentru a nu fi nevoiti sa se confrunte cu esecul daca acesta apare.
Gandurile se invart in jurul fricii, a posibilitatii sa se intample ceva pe care „nu-l pot” tolera : sa-i faca rau altora sau pe ei insisi, sa se imbolnaveasca sau sa se contamineze, sa ajunga in cea mai profunda saracie… Sunt cognitii extrem de negative si cu un nivel de fictiune uimitor.
Nu au nicio dovada ca ceea ce se tem ca se va intampla cu adevarat , dar inca cred ca este foarte probabil sa se intample. Aceasta teama ii face sa conceapa strategii care sa-i relaxeze pe termen scurt. Aceste strategii se numesc compulsii. Prin constrangeri, ceea ce se incearca este de a evita acea posibila catastrofa inventata si de a obtine calmul.
Poate functiona pe termen scurt, dar nu si pe termen lung. Compulsiile mentin obsesiile, sunt hrana lor si datorita lor cresc si mai mult. Ori de cate ori ne constrangem, suntem de acord cu gandurile noastre, care sunt total lipsite de realitate.
Abandoneaza perfectiunea si vindeca obsesia
Pana in prezent, tratamentul psihologic care a primit cel mai mare sprijin empiric a fost „Expunerea cu prevenirea raspunsului ”. Consta in blocarea sau intarzierea compulsiei, in timp ce in paralel sunt dezvoltate alte tipuri de strategii pentru a tolera si reduce anxietatea pe care aceasta o genereaza. Se face treptat, astfel incat procesul de adaptare in sine sa ajute.
Fiziologic, anxietatea va scadea printr-un proces de obisnuire si, in plus, obsesia isi va pierde credibilitatea atunci cand observam ca ceea ce ne temem atat de mult nu se intampla in sfarsit. Este pur si simplu un film pe care ni l-am originat in capul nostru, iar filmele, ca atare, sunt fictiune si nu realitate.
Exista o alta modalitate de a scapa de obsesiile legate de perfectiune si anume de a ne forta sa incercam sa o atingem. Adica, pentru a nu deveni obsedati de perfectiune, nu trebuie sa dorim sa o gasim si chiar sa o respingem . In acest fel, vom fi pregatiti pentru tot ce trebuie sa se intample.
Daca obsesia mea este sa gasesc jobul visurilor mele, care sa ma completeze, care sa fie bine platit si care sa fie si placut sa lucrez la toate nivelurile, trebuie sa renunt la aceasta idee si sa nu imi doresc atata perfectiune, daca nu ceva normal.
Pot sa incep sa lucrez intr-un job care nu este cel visat, dar care mai mult sau mai putin imi este bine si este bine platit. In acest fel voi intoarce spatele la perfectiune si voi tolera ca de multe ori trebuie sa iau cea mai buna optiune pe care mi-o pot permite si nu cea mai buna optiune absoluta . Mai tarziu si incetul cu incetul, pot cauta ceva mai bun, dar intotdeauna din dorinta si nu din frica. Acest lucru reduce constrangerea: daca nu am nimic de pierdut si o devalorizez perfect, ce rost are constrangerea?
Prin urmare, pentru a scapa de obsesiile de temut, am de gand sa ma expun la ceea ce imi este frica , calm si fara a fi obsedat de vindecare rapida. Pe de alta parte, nu imi voi dori sa fiu perfect, ci o fiinta umana normala care esueaza, care greseste, care nu este intotdeauna intr-o dispozitie buna si care nu va merge intotdeauna bine. De asemenea, voi tolera ca oamenii din jurul meu sa nu fie perfecti si nu ma voi preface ca sunt.
In acest fel, nivelul meu de afectare si teama de posibilele suisuri si coborasuri ale vietii vor scadea . Gandeste-te ca, oricat de dure ar fi capriciile sortii, cu atat pot deveni mai dure si mai corozive acele voci care ma obliga continuu sa caut perfectiunea.