Conditionarea indirecta este un tip de invatare care depinde de observarea reactiilor altor persoane la un stimul relevant atat pentru subiect, cat si pentru observator, sau de perceptia contingentei dintre un raspuns si anumite consecinte determinate de comportamentul celorlalti.
In acest articol vom descrie principalele caracteristici ale conditionarii indirecte si fazele care o compun, precum si relatia acesteia cu alte concepte referitoare la tipuri de invatare foarte asemanatoare, precum modelarea, imitatia, invatarea sociala si observationala.
Ce este conditionarea indirecta?
Conceptul de conditionare indirecta se refera in general la un tip de invatare care are loc prin observarea consecintelor unui comportament pentru o alta persoana . Natura acestor rezultate creste sau scade probabilitatea ca observatorul sa efectueze acelasi comportament.
Acest tip de invatare face parte din paradigma conditionarii clasice in plus fata de operanta. In aceste cazuri, nu se invata o asociere intre un comportament si consecintele acestuia, ci intre un stimul si un raspuns; de exemplu, copiii mici pot dezvolta o frica de un animal daca observa acest raspuns la alte persoane.
Invatare indirecta din paradigma operanta
Din conditionarea operanta, daca rezultatul actiunii este pozitiv pentru persoana care o executa, spunem ca a obtinut o intarire. Daca observam ca comportamentul altcuiva este intarit , probabilitatea ca noi sa ducem acel comportament creste: un copil care isi vede tatal dandu-i surorii lui o bautura racoritoare doar dupa ce aceasta o va cere, probabil o va imita.
Pe de alta parte, atunci cand comportamentul este urmat de un stimul aversiv sau de retragerea unui stimul de intarire, vom invata ca nu trebuie sa-l executam. In aceste cazuri vorbim de „pedeapsa”, care este definita ca o consecinta a unui comportament care reduce probabilitatea ca sa-l mai executam.
Intarirea si pedeapsa nu sunt intotdeauna materiale : intarirea este uneori sociala si poate consta intr-un zambet sau un compliment, iar in altele se identifica pur si simplu cu disparitia unei emotii neplacute; un profesor isi poate pedepsi elevii cu note slabe, comentarii negative si in multe alte moduri.
Diferentele cu alte tipuri de invatare
Conceptul de „conditionare indirecta” este foarte asemanator cu altele folosite in psihologia invatarii: „modelare”, „invatare sociala”, „invatare prin observatie” si „invatare prin imitatie” . Desi in general toti acesti termeni se refera la procese foarte apropiate, exista nuante semnificative deoarece fiecare evidentiaza aspecte diferite.
In cazul invatarii indirecte, se pune accent pe faptul ca subiectul observat (adica persoana care efectueaza comportamentul sau raspunde la stimulare) este scufundat intr-un program de conditionare , care, dupa cum am spus, poate fi din tip clasic.fie instrumental sau operant; in acest din urma caz subiectul primeste si intarire sau pedeapsa.
Cuvantul „modelare” are implicatii foarte asemanatoare: in acest caz, se evidentiaza faptul ca cel care realizeaza comportamentul serveste drept model celui care observa. Imitatia este inteleasa intr-un mod mai restrictiv, fiind pur si simplu o copie a comportamentului altor persoane care poate genera invatare.
„Invatare prin observatie” este un concept larg care include conotatiile celorlalti termeni descrisi anterior. In sfarsit, invatarea sociala se refera la comportamentele implicate in viata in societate; Este cel mai macro dintre toate aceste tipuri de invatare, deoarece include si altele, cum ar fi invatarea simbolica sau verbala.
Fazele conditionarii indirecte
Psihologul Albert Bandura a descris patru procese necesare invatarii indirecte sau observationale, care pot fi intelese si ca fazele prin care se produce acest tip de conditionare.
1. Atentie
Primul pas in dobandirea unui raspuns prin observatie este concentrarea atentiei asupra modelului , adica asupra persoanei (sau fiintei vii) care l-a executat initial. Aspecte precum asteptarile observatorului si relevanta situatiei de invatare pentru observator au o influenta decisiva asupra procesului de atentie.
2. Retentie
Retentia se refera la capacitatea observatorului de a imita comportamentul odata ce acesta a fost observat fara a fi nevoie ca modelul sa fie prezent. Acest lucru necesita ca elevul sa poata codifica informatia prin cuvinte sau imagini si sa o repete, fie in imaginatie, fie intr-un mod observabil.
3. Redare
Odata ce raspunsul a fost invatat, acesta poate fi executat de catre observator numai daca are abilitatile necesare pentru a face acest lucru. Acest proces consta din patru subfaze: generarea unei scheme de actiune, performanta comportamentului, comparatia dintre asteptarea si actiunea reala si in final modificarea prin ajustari corective.
4. Motivatia
Probabilitatea de a executa comportamentul depinde nu numai de faptul ca subiectul l-a invatat corect, ci si de faptul ca are suficiente stimulente pentru a se simti impulsionat sa-l duca la indeplinire. In acest sens, merita subliniat rolul fundamental al intaririi in motivatia de a imita comportamentul altor persoane.