Dificultatile de invatare (DL) includ in definitia lor un set eterogen de modificari ale abilitatilor de citire, scriere, calcul si rationament cognitiv general. Aceste tulburari se datoreaza de obicei unei disfunctii ale sistemului nervos si pot continua pe tot parcursul procesului vital.
Dificultatile de invatare se pot manifesta simultan atat prin probleme in comportamentele de autoreglare si interactiune sociala , cat si prin deficite senzoriale, retard mintal, tulburari emotionale severe sau influente externe concomitente (cum ar fi diferente culturale, instruire insuficienta sau inadecvata, daca este adevarat ca AD nu poate fi derivata cauzal din niciuna dintre ele).
Prin urmare, se intelege ca exista o discrepanta intre performanta reala si cea asteptata in functie de varsta de maturizare a copilului , motiv pentru care se impune ingrijiri de specialitate pentru a compensa aceste dificultati prezentate de elev.
Tulburarea specifica de invatare si DSM V
In prezent, Manualul de Diagnostic si Statistic al Tulburarilor Mintale DSM V defineste categoria diagnostica a Tulburarii Specifice de Invatare facand distinctia intre abilitatile de citire, de calcul si de exprimare scrisa.
Dintre criteriile de diagnostic, se evidentiaza ca subiectul trebuie sa prezinte un IQ in cadrul nivelului mediu fata de grupa sa de varsta, nivelul determinat in oricare dintre cele trei capacitati indicate anterior fiind semnificativ mai mic decat media populatiei.
Cauzele dificultatilor de invatare
Exista cauze foarte diverse care pot duce la manifestarea dificultatilor de invatare la individ, desi principala deriva din factori interni (neurobiologici) ai subiectului precum deficite organice, aspecte legate de mostenirea cromozomiala, probleme legate de modificari biochimice sau alimentatie. sau deficite cognitive perceptuale si/sau motorii.
Intr-o a doua categorie, putem diferentia cauzele de mediu legate de particularitatile familiei si ale contextului sociocultural care ofera putine oportunitati de stimulare cognitiva si limiteaza dezvoltarea acestor capacitati la copil.
Pe de alta parte, caracteristicile sistemului educational la care este repartizat elevul pot conditiona un anumit nivel de interiorizare a invatarii de baza; si anume, metodologia de lucru si evaluarea elevilor, calitatea predarii, conditiile fizice si resursele scolii, printre altele, pot aduce diferente substantiale.
In cele din urma, originea dificultatilor de invatare se poate datora unei ajustari inadecvate intre caracteristicile individuale ale elevului si cerintele pe care acesta le primeste din contextul educational (cum aparat din pozitia interactionista). Aceasta ajustare sau tip de raspuns oferit de elev la o sarcina depinde de interactiunea a doua variabile: nivelul de cunostinte pe care il detine copilul si disponibilitatea strategiilor de rezolvare a sarcinii respective. In acest fel, scolarii cu AD au de obicei cunostintele, dar nu sunt capabili sa aplice strategiile adecvate pentru executarea cu succes a sarcinii. Aceasta ultima propunere este cea care are in prezent cel mai mult sprijin teoretic.
Influenta AD asupra dezvoltarii copilului
In conformitate cu cele exprimate mai sus, un aspect foarte relevant este intelegerea maturizarii, sau cresterii biologice a copilului, ca o dispozitie sau afectiune dinamica care depinde de caracteristicile neurologice, neuropsihologice si psihologice ale persoanei, precum si de mediul familial si/sau scoala in care are loc dezvoltarea.
Dezvoltarea la persoanele cu dificultati de invatare se caracterizeaza printr-un ritm mai lent de dezvoltare . Adica vorbim doar de o alterare la nivel cantitativ, si nu calitativ, asa cum se intampla in tulburarile de dezvoltare. Diferentele de varsta frageda intre copiii cu AD si copiii fara AD pot varia intre 2 si 4 ani. Ulterior, aceste discrepante scad si se poate spune ca persoanele cu AD pot atinge un nivel acceptabil de competenta.
Exista mai multi factori de mediu, si deci modificabili, care contribuie la ameliorarea sau agravarea AD, precum: bogatia si adecvarea vorbirii in contextul familial, expunerea ridicata la lectura, promovarea jocului si a activitatilor care favorizeaza dezvoltarea. de atentie sustinuta, precum si cele care faciliteaza luarea deciziilor individuale si initiativa personala.
Dificultati de invatare si modificari de comportament
Avand in vedere relatia stransa dintre comorbiditatea AD si anumite modificari comportamentale, este adesea dificil de determinat care dintre aceste doua manifestari o motiveaza pe cealalta. Ambele apar de obicei simultan simultan, ca in cazul Tulburarii cu Deficit de Atentie (cu Hiperactivitate), unde complicatiile prezentate de copil la nivelul procesarii informatiilor si reglarii functiilor executive produc (sau deriva din) dificultati in dobandirea capacitatii lingvistice. si abilitati aritmetice.
Numeroase studii arata ca copiii si adolescentii cu dificultati de invatare sunt asociati intr-o masura considerabila cu alte probleme emotionale si/sau comportamentale. In acest fel, AD sunt agravate, ducand la o deteriorare si mai semnificativa a performantei academice . Cele mai frecvente probleme sunt observate la populatia masculina cu 70% si la populatia feminina cu 50%, si se refera la comportamente de externalizare precum deficitele de atentie, hiperactivitatea si autoreglarea cognitiva, comportamentul antisocial, opozitional sau agresiv fiind mai putin frecvent.
Unele cercetari sustin ideea ca prezenta unor alterari comportamentale izolate nu determina neaparat limitari in dobandirea invatarii timpurii la copii, desi in alte cazuri, in care abaterile comportamentale incep de la o varsta frageda, interrelatia dintre ambele fenomene pare mai evidenta.
Functionarea sociala a copiilor cu dificultati de invatare
Dificultatile din domeniul abilitatilor sociale prezinta si o corelatie intensa cu manifestarea AD la copii si adolescenti, Kavale si Forness obtinand un procent de aproximativ 75% din cazurile din cercetarea lor. La aceste varste, exista trei domenii ale celor mai semnificative relatii sociale:
Relatiile sociale cu semenii
Pe masura ce copilul se dezvolta, in scopul sau de a se stabili ca un individ independent, cu o identitate definita „eu” si din ce in ce mai detasat de protectia si ingrijirea parinteasca, acest domeniu este cel mai influent si semnificativ pentru individ . In aceasta etapa, comparatiile propriilor caracteristici fizice si psihologice cu cele ale altora, nivelul de popularitate dobandit sau perceptia suportului social sunt factori determinanti.
Cand se vorbeste despre copii sau adolescenti cu dificultati de invatare, aceste influente devin si mai notabile, intrucat incep cu un dezavantaj in ceea ce priveste conceptul de sine adaptativ. Din acest motiv, in cazurile de AD este mai frecvent ca baietii sa se simta fie izolati, fie respinsi . In primul, motivatia baiatului trebuie sporita astfel incat sa prezinte o predispozitie mai mare pentru dobandirea de abilitati interpersonale, care sa-l ajute sa fie mai competent si sa-i permita sa gestioneze mai bine situatiile contextuale in care interactioneaza. In cel de-al doilea caz, trebuie efectuata o munca prealabila privind autocontrolul comportamental si managementul emotional pentru a modifica dinamica interactiunii negative pe care este obisnuit sa o execute.
Relatii sociale cu profesorii
In acest domeniu, o parte fundamentala a tipului de relatii sociale pe care elevul le stabileste cu grupul didactic este determinata de convingerile pe care profesorul le prezinta fata de elevul in cauza.
Astfel, asteptarile de esec sau succes academic fata de elev, tratamentul mai mult sau mai putin favorabil primit conditionat de AD si nivelul de intarire pozitiva administrat dupa atingerea obiectivelor de catre copil vor avea un impact semnificativ asupra unui conceptie didactica mai putin favorabila.mai putin pozitiva cu privire la competenta personala a elevului.
Dintre aspectele cele mai relevante care influenteaza dificultatile de interactiune sociala la elevii cu DL se pot distinge: lipsa competentei de interiorizare a strategiilor cognitive care trebuie aplicate in fata anumitor cerinte contextuale, lipsa capacitatii in organizarea naturala a strategiilor care le permit sa atinga obiectivele sociale, putina viziune empatica si foarte concentrata pe propria perspectiva care ii impiedica de la o intelegere satisfacatoare a relatiilor interpersonale si a ceea ce implica acestea, o capacitate insuficienta de a detecta discrepante in tonul vocii care afecteaza intelegerea completa a mesajelor primite de la interlocutor si, in final, dificultati in interpretarea corecta a limbajului non-verbal in mod generic (gesturi, expresii faciale etc).
Relatii sociale cu parintii
Faptul de a avea un copil cu DL este o complicatie suplimentara pentru ca parintii sa accepte si sa inteleaga schimbarile evolutive experimentate de copil in timpul dezvoltarii sale.
Pentru parinti este foarte complex sa gaseasca echilibrul intre exercitarea controlului excesiv si supraprotectie atunci cand se incearca promovarea autonomiei copilului, lasand in plan secund tot ceea ce implica dificultati de invatare. Aceasta problema determina o atitudine mai putin toleranta, mai critica si mai putin empatica sau afectiva care impiedica foarte mult o dezvoltare emotionala adecvata a copilului.
Interventia psihopedagogica in fata dificultatilor de invatare
In vederea realizarii celor doua obiective fundamentale stabilite pentru elevii cu DL, care vizeaza realizarea unei imbunatatiri a starii emotionale a elevului si, la randul lor, a performantei lor academice**, se propun un set de actiuni la nivel psihopedagogic structurate in trei etape consecutive**:
Primera etapa
La inceput trebuie efectuata o analiza aprofundata asupra de ce servicii va avea nevoie elevul in contextul scolar pentru a compensa si a lucra asupra dificultatilor de invatare pe care le prezinta atat la nivelul stabilirii de ce tip de nevoi educationale speciale are nevoie, de ce Programul specific de interventie va fi stabilit in functie de nivelul lor academic si de ce strategii specifice vor fi implementate de echipa didactica pentru a promova autoconceptul si stima de sine adecvate.
Segunda etapa
Ulterior, se stie esential sa se contacteze si sa stabileasca o colaborare directa cu familia , care trebuie sa se angajeze pe deplin sa realizeze o munca coordonata a tuturor partilor implicate. Pentru a face acest lucru, initial trebuie realizata o faza de psihoeducatie de catre echipa de profesionisti care ajuta familia sa inteleaga natura AD si ce tip de actiuni trebuie sa incorporeze in obiceiurile lor pentru a favoriza o evolutie din ce in ce mai progresiva.a progresului realizat. de catre copil (intarire pozitiva si atitudine empatica, stabilirea unor rutine clare etc.).
Pe de alta parte, va fi de asemenea util sa anticipam eventualele probleme pentru a determina strategiile de implementat pentru rezolvarea lor corecta.
Tercera etapa
In cele din urma, se va lucra pentru a spori capacitatea metacognitiva a copilului, unde se vor lucra aspecte precum constientizarea si acceptarea AD, recunoasterea punctelor forte si punctelor slabe ale acestora si un stil de atribuire intern (locus of control) permite controlul activ asupra realizarea de succese in raport cu obiectivele stabilite anterior.
Mai precis, liniile actuale de interventie psihopedagogica in AD se bazeaza pe trei aspecte: predarea unor strategii specifice de invatare (simplificarea continutului), utilizarea perspectivei constructiviste (metodologie bazata pe teoria Vygotskiana a zonei de dezvoltare urmatoare, schele). si potentialul de invatare) si instruirea asistata de calculator.
In concluzie
Dupa cum s-a verificat, zonele afectate ale dezvoltarii psihologice a copilului sunt foarte diverse in prezenta unui diagnostic de AD. Detectarea si interventia precoce de catre principalii agenti de socializare (familie si scoala) devine esentiala pentru favorizarea unei evolutii pozitive a cazului specific. Ca si in majoritatea problemelor si/sau abaterilor psihologice ale copiilor, cooperarea dintre ambele parti are o relevanta foarte semnificativa in cursul modificarii mentionate.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste interventia, merita retinut ca nu toate masurile ar trebui sa se concentreze exclusiv pe imbunatatirea invatarii instrumentale , deoarece prezenta lor duce de foarte multe ori la dezvoltarea disconfortului emotional (scaderea conceptului de sine, sentimente de inferioritate, etc.) a caror abordare trebuie sa fie la fel de prioritara.