Copilaria lor VS. Copilaria noastra

Cine isi mai aduce aminte de guma Turbo si ale ei abtibilduri cu masini, de banutii de ciocolata si de bomboanele Bonibon sa ridice mana sus! N-as sti sa-ti spun daca vremurile erau mai bune sau mai aspre decat acum pentru parintii nostri, insa cu siguranta eram niste copii fericiti.

O minge si zeci de copii, asta vedeai cand treceai pe strada, niste copii care nu se mai indurau sa plece la lasarea noptii, care transpirau de atata alergat si care imediat ce ajungeau acasa se ascundeau de parinti sa bea apa rece dupa o noua zi de joaca.

Erau alte vremuri in care singurele dispute pe care le aveam erau de genul “Eu vreau sa fiu vanatorul, dar si eu vreau sa fiu vanatorul!”. Ne jucam “Ratele si vanatorii”, “Noua caramizi” sau “Tara, tara, vrem ostas!”, ne impiedicam, ne ridicam, ne scuturam si o luam din nou la fuga.

Citeam “Fram, ursul polar” si “Amintirile” lui Creanga. Ne uitam la “Sailor Moon”, la “Sandy Bell” sau la “Strumfii”, micutele creaturi de culoarea cerului senin.

Ne indragosteam de prima jucarie pe care o vedeam in vitrinele magazinelor, ne uitam rugator la mama, dar dintr-o singura privire intelegeam ca vrem prea mult. Inghiteam, ne luam la revedere si urmau nopti la rand in care visam la jucaria mult-dorita.

Timpul a trecut, copiii de ieri sunt acum oameni mari, care lupta din zori si pana seara pentru a le oferi odraslelor lor o viata imbelsugata. Prea mult, as spune eu, mult prea mult pentru niste copii care nu stiu sa aprecieze papusa sau masina primita de la Mos Craciun.

E greu sa fii copil la scoala primara in ziua de azi! Trebuie sa petreci sase ore in sala de clasa plus inca doua la “after school”. Ce mai, o intreaga zi de munca! Trebuie sa stii sa citesti in engleza in conditiile in care multi dintre ei abia invata alfabetul. De altfel, este o rusine sa mergi in clasa intai fara sa stii sa scrii, sa citesti si sa socotesti.

La 7 ani, cu greu gasesti o ora libera in programul unui copilas. Pentru ca el trebuie sa mearga la scoala, la meditatii, la engleza, la echitatie, la cursurile de chitara, la dans, la teatru, la muzeu, la film, in tabere de vara si lista nu se mai termina. Intrebarea mea este simpla: Cand se mai joaca acesti copii?

Ai tinde sa ma contrazici, sa imi spui ca daca nu reusesc sa respecte “programul”, vor ramane in urma, vor venii altii si ii vor da la o parte. Dar ce inseamna copilarie fara sa bati mingea pe maidan, fara sa schimbi trei tricouri intr-o zi si fara bube peste bube in genunchi si-n coate?

Vorba cantecului, “copiii de azi sunt mult mai tristi ca noi”!