Barbatii ar trebui sa renunte la fumat cu cateva luni inainte de conceperea copiilor lor, intrucat fumatul risca sa afecteze ADN-ul bebelusilor.
Studii anterioare au aratat ca viciile femeilor, dar si ale partenerilor, pot avea un impact negativ asupra fertilitatii copiilor.
“Se pare ca efetul pe care il are faptul ca tatii fumeaza asupra duratei vietii reproductive a fiicelor este mai mare decat daca sotul ar fuma”, a declarat Misao Fukuda, de la M&K Health Institute, din Ako, Japonia.
Este posibil ca expunerea, in timpul sarcinii, la fumul de tigara sa afectezecapacitatea de fertilizare a celulelor.
La studiul publicat in Fertility and Sterility au participat peste 1.000 de femei aflate la postmenopauza. Femeile au fost intrebate cand au ajuns la menopauza si daca sotii lor fumeaza. De asemenea, participantele la studiu au mai fost intrebate si daca mamele sau tatii lor fumau in timp ce asteptau copilul.
In medie, femeile ajungeau la menopauza la varsta de 51 de ani, insa fumatoarele ajungeau la menopauza mai devreme cu 14 luni decat cele care nu fumau.
Cu toate acestea, femeile ale caror tati au fumat in timp ce ele se aflau in pantecul mamei intrau la menopauza cu 13 luni mai devreme decat femeile ale caror tati nu au fumat.
Cercetatorii nu sunt siguri daca efectul a aparut in timpul sarcinii sau inainte de sarcina si a afectat fertilitatea barbatilor.
“Este greu sa separam efectele prenatale de cele din copilarie. In marea majoritate a cazurilor, daca femeia fumeaza in timp ce este insarcinata sau daca tatal fumeaza, atunci acel copil va fi expus fumului de tigara si in copilarie”, a explicat Jennifer Ferris, de la Columbia University.