Cum sa invatam copilul sa stea singur in casa!

Foarte multi parinti ajung in situatia deloc placuta de a nu avea cu cine-l lasa pe micut atunci cand trebuie sa plece de acasa. Singura solutie este sa il ia pe cel mic peste tot cu ei si sa nu il lase singur acasa. Insa, un copil se poate educa astfel incat sa nu ii fie frica sa stea cateva ore acasa singur si, bineinteles, sa isi poarte de grija.

Pentru copilul tau este o mare responsabilitate sa il lasi singur acasa si trebuie sa inteleaga asta. Evident, nu vorbim aici de copii de cativa ani, care s-ar putea rani foarte usor daca nu sunt supravegheati in permanenta, insa copiii trecuti de varsta de 6-7 ani ar putea fara probleme sta singuri pentru cateva ore, nesupravegheati.

In primul rand, trebuie sa afli daca cel mic este dispus sa stea singur in casa si daca se teme de acest lucru. Afla de ce anume ii este frica si incearca sa ii explici ce poate face in situatiile respective si sa ii alungi temerile. Un copil care intelege ca nu ii se poate intampla nimic rau atunci cand este lasat singur este un exemplu de maturitate si de curaj.

Pentru a-i risipi teama de a sta singur, da-i cateva exemple de alti copii care stau deja singuri. Poate le faceti si vizita si ii arati copilului tau ca este in siguranta daca ramane pentru putin timp singur. Puteti pleca (tu si cealalta mamica) pentru 15-20 de minute de acasa si sa ii lasati pe cei mici singuri. Astfel, el va castiga incredere in sine.

Invata-l pe cel mic numarul tau de telefon si adresa completa, in cazul in care are nevoie. Daca are deja un telefon (si foarte multi copii au telefoane mobile inca de la varste fragede), il poti suna ori de cate ori il lasi singur acasa pentru a vedea ce face. De asemenea, lasa undeva la indemana mai multe numere de telefon la care poate suna (la bunici sau la o vecina care il poate ajuta in cazul in care se sperie cand ramane singur).

Vorbeste-i despre persoanele necunoscute si invata-l sa nu deschida usa nimanui, indiferent de cine este. Spune-i ca de fiecare data cand ajunge acasa si nu gaseste pe nimeni sa incuie usa pentru a fi in siguranta. Cand este singur acasa cel mai bine ar fi sa nu il lasi sa isi cheme prietenii pe la el, deoarece nu poti sti niciodata cine iti intra in casa si la ce pericole se expune cel mic.

Ai grija ca de fiecare data cand ramane singur sa aiba la indemana cateva gustari in caz ca I se face foame. Astfel, nu va fi tentat sa umble la aragaz. Trebuie sa ii explici si lucrurile pe care nu are voie sa le faca, de exemplu sa se joace cu prizele sau sa se urce pe un scaun inalt ca sa ajunga la cel mai inalt raft din bucatarie. Mai bine lasi lucrurile care il tenteaza undeva unde poate ajunge cu usurinta pentru a nu se lovi.

Pentru a nu se plictisi, lasa-i copilului cateva jocuri la indemana. In acest fel nu va simti cat de repede trece timpul si il vei putea lasa din ce in ce mai mult timp acasa fara a fi tentat sa incerce lucruri noi si sa se raneasca. Daca merge la scoala, indeamna-l sa isi faca temele atunci cand vine de la scoala si spune-i ca astfel va petrece mai mult timp cu tine.