Dermatologii din lumea intreaga militeaza impotriva saloanelor de bronzat si incurajeaza folosirea, chiar zilinica, a cremelor si lotiunilor cu protectie antisolara pe perioada toata verii. Dar se pare ca, indiferent de avertismente, solarul continua sa fie pe primul loc in preferintele doamnelor. Aparitia melanomului sau cancerul de piele este principalul risc la care ne supunem atunci cand abuzam de soare sau apelam la bronzatul artificial atat de “apreciat” in zilele noastre.
In Romania, numarul cazurilor grave de cancer de piele s-a dublat in ultimii cinci ani, iar specialistii britanici spun ca. daca oamenii nu vor incepe sa se protejeze corespunzator, in urmatoarele trei decenii procentul va creste si mai mult. De asemenea, ei sunt de parere ca in prezent cei mici sunt de trei ori mai predispusi sa se imbolnaveasca de aceasta maladie decat erau bunicii lor.
In vederea sensibilizarii opiniei publice asupra pericolului pe care il reprezinta aceasta boala, Societatea Romana de Dermatologie si Laboratoarele La Roche-Posay au organizat recet in Romania Ziua Europeana pentru depistarea melanomului. Aflata la ce-a de-a treia editie, actiunea a avut ca scop atentionarea publicului larg asupra efectelor nocive ale expunerii necontrolate la soare si asupra pericolului cancerului de piele.
Consulta un dermatolog!
„In cazul acestui tip de cancer, diagnosticul salveaza vieti cu adevarat! Anul trecut, in Cehia, de pilda, au fost descoperite 41 de melanoame, din care 16 pacienti suficient de devreme pentru a fi salvati. Comparativ cu anul trecut, in 2008 ne propunem sa sensibilizam un numar dublu de persoane care sa solicite un consult pentru leziuni cutanate suspecte de malignizare si ne bazam pe sprijinul a circa 160 de dermatologi”, spune dr. Victor Georgescu, director stiintific la Laboratoarele La Roche-Posay.
Initiatorul campaniei, prof. dr. Andreas Katsambass, presedinte al Academiei Europene de Dermatologie si Venerologie (EADV), si-a exprimat si el ingrijorarea cu privire la cresterea incidentei cancerului de piele (peste 50.000 de pacienti cu melanom in Europa), care sustine ca “principalul mijloc de combatere eficienta il reprezinta metodele profilactice de auto-examinare si de expunere controlata la radiatiile ultraviolete”. Specialistii cred ca pe termen lung astfel de campanii de constientizare ar putea duce la scaderea numarului de imbolnaviri, dar acest lucru se va intampla in cativa ani, si nu de pe o zi pe alta.
In Marea Britanie, de exemplu, anual sunt diagnosticate 7.300 de cazuri de melanom malign. Desi boala este mai frecventa la cei cu varste de peste 50 de ani, in ultimul deceniu tinerii au devenit mai vulnerabili la cancerul de piele. Detectarea la timp a bolii este esentiala pentru prevenirea deceselor. De aceea este extrem de important sa fim atenti la alunitele si petele de pe corp si sa mergem la doctor daca remarcam vreo schimbare la ele.
Ce este melanomul
Melanomul are legatura directa cu expunerea la soare. Este o tumora care se dezvolta din celulele care intervin in colorarea pielii, celulele pigmentare. Pentru ca prezinta un risc ridicat de metastazare, melanomul este cel mai periculos cancer de piele. Varsta medie pentru aparitia acestuia este de 45-50 de ani, fiind mai des intalnit la femei decat la barbati. Poare fi foarte agresiv, dar un diagnostic precoce permite vindecarea. Oricine poate sa dezvolte un melanom cutanat, dar riscul este mai mare daca se indeplineste una dintre conditiile de mai jos:
• sensibilitate la soare
• factori genetici: prezenta a numeroase alunite (peste 100)
• antecedente personale sau in familie de tumori cutanate
• arsuri solare grave si repetate, in special inaintea varstei de 15 ani
• obiceiul bronzarii artificiale, la solar
• expunerea la radiatii ultraviolete (UV) intre orele 10.00 si 15.00
• sistem imunitar deficitar, in special in cazul persoanelor cu transplant de organ, leucemie sau limfom
• multi pistrui, extinsi la nivelul portiunii superioare a spatelui.
“Acum stim ca soarele ne face bine doar daca ne expunem cu moderatie. Cea mai buna metoda de prevenire ar fi eliminarea expunerii, dar ar implica un stil de viata greu de suportat – cati suntem dispusi sa traim tot timpul la umbra? Alternativa, desigur imperfecta, este utilizarea produselor de protectie solara”, recomanda prof. dr. Virgil Feier – presedintele Societatii Romane de Dermatologie. “In Romania nu avem un program national, dar vom sustine orice proiect de prevenire si diagnosticare a cancerului de piele. Vom gasi finantari”, a adaugat, la randul sau, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Primele semne
Melanomul apare atunci cand celulele producatoare de pigment numite melancocite devin anormale, cresc necontrolat si invadeaza tesuturile din jur. Acesta se poate dezvolta pe o alunita existenta sau pe un alt semmn de piele, dar si pe portiuni de piele nepatate. Cel mai adesea apare la nivelul toracelui, atat la femei, cat si la barbati, dar si pe membrele inferioare. Trebuie sa fim foarte atenti la modificarea dimensiunii, formei sau culorii unei alunite ori a unui semn din nastere. In mod normal, alunita arata ca o pata bruna, neagra sau rosiatica, plata sau usor in relief. Masoara de obicei mai putin de 6 mm in diametru si are forma rotunda sau ovala. Daca pata sangereaza sau apar senzatii de mancarime, daca forma sau culoarea devin neregulate, iar diametrul depaseste 6 mm, trebuie consultat de urgenta medicul. Cea mai buna modalitate de a depista debutul unui melanom consta in examinarea pielii cel putin o data pe luna. Orice leziune care nu se vindeca trebuie verificata. Daca sunt tratate inainte de aparitia metastazei, rata de succes in tratamentul cancerului de piele este de 98%.
Ce trebuie sa stim
• Umbrela si norii nu protejeaza total
• Lotiunile cu protectie antisolara trebuie folosite ori de cate ori are loc expunerea la soare. Conform specialistilor, protectia impotriva radiatiilor solare reduce cu pana la 90% riscurile unui cancer de piele
• Crema de protectie solara trebuie aplicata cu 30 de minute inainte de expunerea la soare
• Solarul trebuie evitat.
Ce ar trebui sa ne alerteze?
• Aparitia unei noi alunite care se modifica rapid in dimensiuni sau culoare
• Modificarea recenta a aspectului unei alunite (dimensiuni sau culoare).